Andreea Ancuța are 20 de ani, a crescut în Târgu Jiu și a învățat, poate mai devreme decât mulți, ce înseamnă puterea interioară. Diagnosticată la vârsta de patru ani cu tetrapareză spastică, Andreea nu s-a lăsat niciodată definită de o etichetă medicală. A terminat liceul, a trecut Bacalaureatul, a scris și a interpretat piese de teatru, a participat la spectacole alături de tineri cu dizabilități și visează să devină psiholog. Zâmbește mereu, iar răspunsurile ei sunt pline de înțelepciune. În interviul de mai jos, Andreea vorbește cu sinceritate despre sprijinul mamei, despre cât de important este teatrul în viața ei și despre cum dizabilitatea poate deveni, în cele din urmă, o abilitate.

A.A.: Andreea, cum ai descrie copilăria ta? Ce ți-a rămas cel mai clar în minte din primii ani?

Andreea Ancuța: Copilăria mea în familie a fost una cât se poate de normală. Social vorbind, dizabilitatea este extrem de amplificată, în primii ani fiind oprită pe stradă și întrebată ce am pățit? Atunci, mică fiind, mă deranja, dar cu timpul am început să le înțeleg curiozitatea, în mare parte am avut o copilărie normală și fericită

A.A.Ai spus că mama ta este sprijinul tău constant. Cum e relația voastră astăzi?

Andreea Ancuța: Relația noastră acum este mai bună ca oricând, eu crescând și înțelegând toate sacrificiile pe care ea le face în fiecare zi pentru mine. Mă susține mereu și pot spune că este cel mai mare susținător al meu.

A.A: Ai absolvit liceul și ai luat Bacalaureatul. Acum ești studentă. Ce au însemnat pentru tine aceste momente?

Andreea Ancuța: Au fost multe schimbări, dar am fost pregătită. Faptul că acum studiez psihologie este un vis împlinit pe care îl aveam de foarte mică. Aceste schimbări mi-au adus încredere în mine și speranță în viitor.

A.A.: Cum ai reușit să-ți organizezi învățarea și să treci peste oboseală sau momentele dificile?

Andreea Ancuța: Am fost fascinată de mică de lumea psihologiei și mi-a plăcut la maxim fiecare lecție nouă. Nu am simțit oboseala în primul an, am făcut totul cu plăcere și entuziasm.

A.A.: Ce ți-a plăcut cel mai mult în anii de liceu? Ai avut profesori sau colegi care ți-au rămas în suflet?

Andreea Ancuța: Da, categoric cu mulți dintre ei am păstrat legătura. Pot spune că am fost norocoasă pentru că niciodată nu am fost discriminată sau văzută diferit. Mi-a plăcut foarte mult faptul că am fost mereu implicată în proiecte. De multe ori credeam că se cere mai mult de la mine decât de la ceilalți, iar asta îmi plăcea mult.

A.A.: De unde a venit dragostea pentru teatru și poezie? Ți-o mai amintești pe prima?

Andreea Ancuța: Pasiunea mea pentru scris a început puțin ciudat, eram într-o perioadă foarte rea în spital la tratament și credeam că nu se mai rezolvă nimic. Așa a apărut prima mea poezie care se numea „Copilăria celor cu probleme”. Atunci când am citit-o a plâns tot salonul.

A.A.: Cum te-ai simțit în spectacolul „Cu brațele spre cer”? Ce ai învățat din acea experiență?

Andreea Ancuța: M-am simțit minunat și am învățat că talentul nu cunoaște bariere. Am simțit că sunt apreciată și ascultată de sute de oameni care au venit acolo pentru noi. A fost magic, de acolo am început și eu să scriu piese de teatru.

A.A.: Ai fost parte din proiecte de voluntariat. Ce înseamnă pentru tine să faci parte dintr-o comunitate activă?

Andreea Ancuța: De mică îmi doream să mă implic în viața oamenilor măcar puțin, iar când a venit aceasta oportunitate nu am ezitat o clipă. Am cunoscut tineri minunați și am primit speranță pentru un viitor mai bun.

A.A: Există un proiect anume care te-a marcat? De ce?

Andreea Ancuța: Proiectul „Cu brațele spre cer” m-a marcat cel mai mult, deoarece am fost onorată să lucrez cu acești tineri talentați. În același timp acesta a fost și proiectul care m-a inspirat să scriu piese de teatru.

A.A.: Vrei să devii psiholog. Ce te atrage cel mai mult la acest domeniu?

Andreea Ancuța: Consider că psihologia este o poveste scrisă între terapeut și pacient. Îmi doresc să înțeleg fiecare poveste în profunzime dincolo de copertă.

A.A.: Cum îți imaginezi viața ta peste 5 sau 10 ani?

Andreea Ancuța: O viață magică! Cu propriul cabinet, mulți clienți, cel puțin două cărți scrise și multe conferințe, nu îmi doresc să fiu cea mai bună, vreau doar să schimb vieți și persoane în care nimeni nu mai credea. Vreau să îmi las amprenta asupra celor cu care lucrez.

A.A.: Ce le-ai spune tinerilor care trec prin momente grele și simt că nu pot merge mai departe?

Andreea Ancuța: Să aibă încredere în ei și să creadă în visele lor. Sunt unici frumoși și talentați trebuie doar să își vadă potențialul

A.A.: Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o până acum?

Andreea Ancuța: Aceea de a mă iubi pe mine fix așa cum sunt pentru că acceptarea este primul pas către schimbare.