25 Mai 2026 Facebook Instagram TikTok

RevistaSpot

Categorii:

Melissa Rusu: „Când urc pe scenă simt că îmi îndeplinesc visul din copilărie”

Alexandra Anton

03/07/2025 actualizat 25/05/2026

Categorie Artă

Timp estimat de citire: 3 minute

Melissa Rusu este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu și face parte din generația tinerilor care nu așteaptă ca lucrurile să se întâmple, ci se implică direct. Pasionată de voluntariat, teatru și desen, Melissa a găsit în Asociația Be Teen locul în care s-a simțit ascultată, motivată și încurajată să crească. A participat la proiecte dedicate incluziunii, educației sexuale și artei în comunitate, dar și pe scenă, unde a fost răsplătită cu premii pentru sensibilitate artistică. În spatele zâmbetului cald și al entuziasmului pentru fiecare activitate, se află o tânără care a transformat momente dificile în surse de motivație și care își dorește, pe viitor, să ajute alți oameni — exact așa cum și ea a fost ajutată.

A.A.: Melissa, povestește-ne câteva lucruri despre tine. Câți ani ai și la ce liceu înveți?
Melissa Rusu: Am 17 ani și sunt elevă la Colegiul Național „Spiru Haret”, la profilul Filologie-Franceză, în clasa a XI-a. Îmi place să desfășor activități de voluntariat și să cunosc oameni noi.

A.A.: Cum ai început să te implici în activități de voluntariat? Ce te-a atras la Asociația Be Teen?
Melissa Rusu: Când am terminat clasa a VIII-a, nu știam pe ce drum vreau să merg, treceam printr-o perioadă grea și m-am înscris în proiectul „Târgu Jiu – Capitala Tineretului 2023”. Acolo am cunoscut mulți oameni noi care m-au ghidat spre Asociația Be Teen, care a fost fix ce aveam nevoie la acel moment. Mi-am făcut o mulțime de prieteni, am legat conexiuni și am căpătat experiențe noi la care nici nu m-aș fi gândit.

A.A.: Ce înseamnă pentru tine să faci parte dintr-o comunitate de voluntari?
Melissa Rusu: Pentru mine, voluntariatul înseamnă o parte foarte importantă din viața mea. Este locul unde mă simt cu adevărat acceptată. Pentru mine, Asociația Be Teen este precum familia mea. Consider că este foarte important pentru un adolescent să fie implicat în astfel de activități, pentru dezvoltarea sa atât pe plan personal, cât și profesional.

 

Despre activitățile de voluntariat

A.A.: La ce proiecte ai participat până acum? Care ți-au plăcut cel mai mult?
Melissa Rusu: În cadrul Asociației Be Teen pot spune că nu am ratat nimic. Toate proiectele mi-au ajuns la suflet, însă preferatele mele sunt „Arta, Sate și Comunitate”, piesa noastră de teatru realizată alături de persoanele cu dizabilități de la Centrul de zi „Christian Tell” și „Step Up, Speak Up”, unul dintre cele mai noi proiecte, desfășurat pe următorii doi ani, despre educație sexuală și reproductivă.

A.A.: Ce ai învățat din aceste experiențe? Cum te-au schimbat?
Melissa Rusu: Am învățat o mulțime de lucruri noi, am dobândit abilități de leadership și mi-am depășit emoțiile. Mi-am ieșit din zona de confort și am învățat mai multe despre public speaking. De asemenea, am învățat lucruri noi despre mine, corpul meu, ce înseamnă consimțământul și despre metode de contracepție datorită proiectelor „Dare2know” și „Step Up, Speak Up”.

A.A.: De ce crezi că este important ca tinerii să se implice în astfel de activități?
Melissa Rusu: Consider că orice tânăr ar trebui să se implice în acest gen de activități pentru a lega relații noi, a învăța să își iasă din zona de confort și a-și crea experiențe valoroase.

 

Despre pasiunea pentru teatru

A.A.: Ești pasionată de teatru. Cum ai descoperit această pasiune?
Melissa Rusu: În clasa a VI-a, bunicul meu a murit și atât eu, cât și familia mea treceam printr-o perioadă greu de gestionat emoțional. Mama mea a găsit o reclamă la niște cursuri de teatru din oraș și s-a gândit că îmi poate fi de ajutor. M-a înscris, iar din acel moment totul s-a schimbat. Am început să merg la teatru singură, să îmi doresc să vorbesc cu actorii de pe scenă. Mereu după spectacole îi așteptam cu flori și mă imaginam alături de ei.

A.A.: Ce îți place cel mai mult când urci pe scenă? Emoțiile, personajele, atmosfera?
Melissa Rusu: Când urc pe scenă simt că îmi îndeplinesc visul din copilărie. Simt că sunt fetița care venea pentru prima dată la teatru și se gândea cum ar fi să fie și ea pe scenă într-o zi. Este un sentiment greu de descris în cuvinte și mă bucur că am avut ocazia să joc în atâtea spectacole până la vârsta aceasta.

A.A.: Povestește-ne despre trupa de teatru a liceului. Ce roluri ai jucat până acum?
Melissa Rusu: Anul acesta am jucat în spectacolul „Femeia cu Pipă” și, deși nu am luat premiu, m-am bucurat pentru că am consolidat relații minunate alături de fetele din trupă. Anul trecut am fost în trupa Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, fiind elevă acolo la acel moment, și am reușit să obțin Premiul pentru „Sensibilitate artistică” la Festivalul de Teatru „Constantin Stanciovici Brănișteanu” și Premiul al II-lea la Festivalul „Sabin Popescu” de la Novaci.

 

Despre desen

A.A.: Știm că mai ai o pasiune: desenul. Cum ai început să desenezi?
Melissa Rusu: Când eram mică, mereu voiam să îl surprind pe bunicul meu, așa că îi făceam desene. Când casa lui a fost demolată, pentru că venea dintr-o zonă minieră, nimeni nu făcuse nicio poză. Așa că m-am decis să o desenez pentru a păstra o amintire. Ulterior, am început să fac portrete, desenându-i pe actorii de la teatru în semn de apreciere. În prezent nu mai desenez atât de mult, dar mi-ar plăcea să mă reapuc serios de treabă.

A.A.: Ce îți place să desenezi cel mai mult? Portrete, peisaje, ilustrații?
Melissa Rusu: Cum am spus, îmi place să fac portrete. Simt că de fiecare dată când desenez pe cineva, îi aduc o bucurie persoanei respective. Mă bucur mult să văd reacția cuiva când primește un desen de la mine — e un mic gest care contează.

 

Despre viitor

A.A.: Te-ai gândit deja ce vrei să faci mai departe? Te vezi continuând cu voluntariatul, teatrul, desenul?
Melissa Rusu: Da, m-am gândit. Nu cred că o să continui pe partea aceasta artistică. Mi-ar plăcea să rămână la stadiul de pasiune. Pe viitor mi-ar plăcea să urmez o facultate de psihologie, pentru că și eu am mers la psiholog și m-a ajutat să trec peste niște perioade grele din viața mea. Aș vrea, la rândul meu, să ajut persoane care au nevoie. Cât despre voluntariat, mi-ar plăcea să fac asta toată viața.

A.A.: Dacă ar fi să alegi un vis mai mare pentru tine, care ar fi acela?
Melissa Rusu: Mi-ar plăcea să am o viață liniștită pe viitor, să merg la facultate alături de iubitul meu, să am o casă a mea aproape de familie și de prieteni și să rămân în orașul natal, ajutând alți tineri, așa cum și eu am fost ajutată la rândul meu.

 

Mesaj pentru alți tineri

A.A.: Ce le-ai spune colegilor de vârsta ta care poate nu au curaj să se implice în proiecte sau să-și urmeze pasiunile?
Melissa Rusu: Le-aș spune să aibă încredere în ei și să încerce să se implice în cât mai multe activități până când găsesc ceva ce le place cu adevărat. Le sugerez să înceapă cu Asociația Be Teen, pentru că e un mediu safe, unde te poți dezvolta pe mai multe planuri.

 

Articole relevante din aceeași categorie

Articole din același subiect / subiecte relevante