Alexandra Popescu este originară din comuna Scoarța, județul Gorj, și studiază la prestigioasa universitate Dartmouth din Statele Unite. La doar 19 ani, a încheiat primul an de facultate cu o distincție pentru excelență academică, s-a implicat în cercetare, antreprenoriat și consultanță, și a fost aleasă, cu cel mai mare număr de voturi, în conducerea Youth and Environment Europe – cea mai mare rețea de organizații de mediu din Europa. În interviul de mai jos, Alexandra povestește cum arată viața de student internațional într-un campus american, cum a fost tranziția de la România la SUA, ce provocări a întâlnit și ce planuri are pentru viitor.

A.A.: Alexandra, ai încheiat primul an de facultate în SUA. Cum a fost pentru tine această experiență? Ce te-a surprins cel mai mult?
Alexandra Popescu: A fost un an în care am fost nevoită să mă adaptez la foarte multe schimbări și să învăț foarte multe despre mine în acest proces. Sunt foarte bucuroasă că pot să trăiesc această experiență, care s-a dovedit a fi mult peste așteptările mele. Au fost multe lucruri care m-au surprins, de la diferențele culturale la abordarea diferită a învățământului. Cu toate acestea, cred că cel mai mult am fost surprinsă de cât de important e feedbackul și colaborarea în cultura organizațională. Este important să identificăm puncte care pot fi îmbunătățite în produsele celorlalți, dar și să învățăm și să integrăm perspectivele diferite pe care le primim.

A.A.: Cum ai simțit diferența dintre sistemul de învățământ din România și cel de la Dartmouth? Ce ți s-a părut cel mai greu la început?
Alexandra Popescu: Sistemul de la Dartmouth este complet diferit față de cel cu care am fost obișnuită în România, însă nu cred că am întâmpinat prea multe greutăți. Atât la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”, cât și la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, am avut profesori excepționali care au pus bazele pe care le-am dezvoltat în timpul liceului prin peste 10 școli de vară și programe de învățare internaționale.
Dartmouth are 3 semestre pe an, iar în fiecare semestru am 3 cursuri pe care eu le aleg. În sala de curs stau doar 12 ore pe săptămână, însă profesorii nu folosesc acest timp pentru a ne preda. Majoritatea folosesc un model de „flipped classroom”, care este considerat a fi cel mai eficient model de învățare. Noi avem acces la toate materialele structurate de profesori, cât și la resurse suplimentare, pe care ulterior le dezbatem în clasă. Fiecare student contribuie la discuții, iar profesorii moderează aceste interacțiuni. În plus, avem „Office Hours” în care putem să le adresăm profesorilor întrebările ale căror răspunsuri nu le-am găsit pe cont propriu, dar și ore de pregătire cu asistenții universitari. M-a ajutat foarte mult să primesc feedback după fiecare temă, să am o relație apropiată cu profesorii, asistenții universitari și cu ceilalți studenți, iar în felul acesta am reușit să termin primul an de studii cu citare pentru excelență academică.

A.A.: Care au fost cursurile sau proiectele care ți-au plăcut cel mai mult în primul an? Ce ai învățat din ele, dincolo de teorie?
Alexandra Popescu: Întregul sistem este construit să creeze competențe de învățare, pe lângă acumularea informațiilor predate la curs. Am folosit cursurile de scriere academică ca bază pentru programul de cercetare în care am fost implicată, în domeniul rețelelor financiare intermediare. Ca urmare a analizei de date pe care am făcut-o ca parte din cercetarea mea, am realizat că mă interesează foarte mult acest subiect, așa că am luat un curs de „Modern Statistical Computing” prin care mi-am pus bazele în Machine Learning.
Pe lângă cursuri, am fost foarte implicată în centrul Magnuson pentru Antreprenoriat și mi-a plăcut că am fost expusă la fondatori de afaceri și idei inovative, dar și la conceptul de „human-centered design” pe care încerc să îl aplic în toate proiectele pe care le am. În toamnă voi fi prezentă la Forumul Antreprenorilor din San Francisco și voi aprofunda aceste concepte prin exemple de bune practici.
În plus, prin intermediul clubului de consultanță din care fac parte, am lucrat pentru Clear30, o companie care a dezvoltat un produs care sprijină în special tinerii care au dependență de marijuana. Eu m-am axat pe zona de cercetare de piață și analiză a competitorilor, iar în felul acesta am învățat despre industria de wellness care e în creștere. Mi-a plăcut și faptul că aplicația avea la bază o cercetare riguroasă și utilizatorii aveau rezultate care le îmbunătățea semnificativ viața de zi cu zi.

A.A.: Cum e viața de student internațional într-un campus american? Ai legat prietenii? Ai simțit vreodată dorul de casă?
Alexandra Popescu: Pentru studenții internaționali a fost o sesiune de orientare specială în care am fost expuși la sistemul american, în toată complexitatea lui legislativă, dar în care am avut și ocazia să cunosc ceilalți studenți internaționali, din peste 65 de țări. În plus, am avut două cursuri de scriere academică pentru studenți internaționali și mi-am legat ușor prietenii cu ceilalți colegi pentru că treceam prin experiențe similare. Acest lucru ne-a făcut să avem o comunitate foarte unită, mai ales în rândul studenților din Europa. Pentru a contribui la promovarea valorilor europene și facilitarea unui spirit de comunitate în rândul studenților, am început să punem bazele unei organizații pentru europeni pe care sper să o definitivăm anul viitor.
Dorul de casă se simte constant, însă încerc să mă bucur și să profit de oportunitatea pe care o am. Am menținut legătura cu persoanele de care eram apropiată înainte de a pleca și mă văd cu ei de fiecare dată când mă întorc acasă.

A.A.: Ai simțit presiunea de a performa într-un mediu atât de competitiv? Cum ai reușit să-ți păstrezi echilibrul?
Alexandra Popescu: Competiția a fost o formă de inspirație pentru mine, întrucât toți colegii pe care îi am excelează într-un domeniu și pot învăța de la ei. Chiar cred că e un privilegiu să fiu înconjurată de tineri extraordinari, care mă ajută să văd lumea din jurul meu într-un mod diferit. Echilibrul mi l-am păstrat cunoscându-mi foarte bine și valorificându-mi punctele forte. Fiecare dintre colegii mei este unic, iar eu am fost tot timpul dispusă să învăț de la ei și să dau mai departe cunoștințele și experiențele de viață pe care eu le am. M-am apropiat de o bună prietenă de la facultate pentru că am luat împreună un curs de informatică și ne-am ajutat reciproc, în final ambele terminând cu notă maximă. Sistemul american construiește lideri și persoane care pot lucra în echipe, iar spiritul competitiv e format în jurul ideii de autodepășire.

A.A.: Ai descoperit noi interese sau direcții de studiu față de ceea ce ți-ai imaginat înainte de a pleca?
Alexandra Popescu: Am avut ocazia, într-unul dintre cursurile despre inteligența artificială, să învăț despre impactul social și asupra mediului pe care centrele de date îl au. Am început să fac cercetare în direcția aceasta, îndreptându-mi atenția asupra schimbărilor în biodiversitatea locală, iar în felul acesta am devenit mai interesată de tripla criză planetară. Voi continua să studiez aceste probleme și în următorii doi ani voi avea ocazia să contribui direct la rezolvarea lor prin Youth and Environment Europe. Aceasta este cea mai mare rețea de organizații de mediu din Europa, iar eu am fost nominalizată de Asociația BeTeen să candidez la poziția de trezorier. După ce am fost aleasă cu cel mai mare număr de voturi de către organizațiile membre, am devenit primul român membru al biroului de conducere.

A.A.: Cum e să te întorci acasă după un an în America? Ce ai simțit când ai ajuns înapoi în Scoarța?
Alexandra Popescu: M-am întors acasă în fiecare vacanță pe care am avut-o – de iarnă, primăvară și acum vara – așa că schimbarea nu a fost atât de mare. E tot timpul o bucurie să mă întorc în comunitatea mea și încerc să fiu cât mai conectată la ea.

A.A.: Cum te-a schimbat această experiență în relația cu părinții tăi? Ce le-ai povestit mai întâi când te-ai întors?
Alexandra Popescu: Cred că ne-am apropiat și mai mult după ce am plecat, deși cei 8000 de km distanță poate ar fi sugerat contrariul. Vorbesc zilnic cu ei, așa că ei sunt la curent cu aventurile mele în State, mă sfătuiesc când sunt în dificultate, trăiesc alături de mine momentele de tensiune sau de stres și ne bucurăm împreună de reușite. Le sunt foarte recunoscătoare pentru susținerea pe care mi-au oferit-o și continuăm să fim o echipă. Pentru că nu trece prea mult timp fără să vorbim, nu sunt multe povești nespuse când mă întorc acasă. Cu toate acestea, printre primele lucruri pe care ei le aud de la mine este cât de bună e mâncarea de acasă.

A.A.: Ți-a fost greu să te desprinzi de tot ce lăsai în România atunci când ai plecat? Dar acum, ți-e greu să te desprinzi de viața de acolo?
Alexandra Popescu: Fiecare persoană care a locuit în afara țării probabil s-a confruntat cu aceste greutăți, însă eu încerc să iau fiecare întâmplare ca o experiență de dezvoltare și să mă bucur atât de viața din România, cât și de cea din State. Mi-a fost greu să îmi petrec sărbătorile pascale departe de casă, întrucât vacanța mea de primăvară nu s-a potrivit. Cu toate acestea, am petrecut în Boston, alături de prietenii mei din comunitatea „Vreau să studiez în America” și am mers împreună la slujba de la biserica creștină din Boston. La fel de greu mi-a fost și să îmi petrec ziua de naștere, însă am primit foarte multe mesaje care m-au bucurat și la petrecerea pe care am organizat-o mi s-a cântat „La mulți ani” în cinci limbi. Cred că este vorba doar de perspective, iar eu încerc să găsesc partea pozitivă din fiecare experiență pe care o trăiesc.

A.A.: Ce urmează în al doilea an la Dartmouth? Ai deja o idee mai clară despre specializare și posibile proiecte?
Alexandra Popescu: Pe plan academic, voi continua specializarea „Quantitative Social Science” și mă voi axa mai mult pe economie. Ștafeta a fost ridicată după ce am primit citarea pentru excelență academică, așa că voi încerca să mă mențin la același nivel. Îmi doresc să mă implic în continuare în proiectele centrului de antreprenoriat, să fac cercetare și să mă implic în cluburile de consultanță și investiții. Un proiect la care am început să lucrez este înființarea primei organizații pentru studenți europeni și sper să se definitiveze în următorul an.

A.A.: Ai în continuare gândul să revii în România după studii? Cum vezi acum, după un an, ideea de întoarcere?
Alexandra Popescu: Eu îmi iubesc țara și o promovez de fiecare dată când am ocazia. În continuare îmi doresc să mă întorc acasă după ce îmi termin studiile și mă specializez în America și nu numai. Sper ca în felul acesta să pot contribui cu adevărat în România.

A.A.: Ce ți-ai spune ție, celei de clasa a XI-a care se pregătea pentru SAT, dacă ai putea să te întorci în timp?
Alexandra Popescu: Cred că procesul de (auto)descoperire prin care am trecut a fost mai important decât rezultatul final, așa că aș trece din nou prin el, în exact același fel. Ce am învățat și după primul an în America este că nu există scurtături în drumurile care contează cu adevărat, însă mai puțin stres cu siguranță ajută.

A.A.: Ce le-ai transmite tinerilor din Gorj sau din România care visează la universități de top din străinătate?
Alexandra Popescu: Sunt în permanentă legătură cu tineri din Gorj care aplică la facultate în străinătate și ajut, la rândul meu, alți elevi din comunitatea „Vreau să studiez în America” în acest proces. Știu cât de dificil a fost pentru mine și îmi doresc să fie mai ușor pentru cei care vin după mine. Cred că orice vis se poate îndeplini cu susținerea potrivită, iar eu sunt întotdeauna deschisă când sunt întrebată despre acest proces sau despre orice altceva unde pot ajuta.